Securitatea informației este o noțiune care a apărut încă din cele mai vechi timpuri. De exemplu, mesajele trimise între doi conducători de trib trebuiau să ajungă la destinație fără ca ele să fie modificate sau interceptate de inamici. Problema securității a căpătat însă o și mai mare importanță odată cu apariția primului mijloc de comunicare digital. Astfel, a apărut nevoia de a securiza informația pentru a nu fi accesată de către atacatori, iar în cazul în care aceștia reușesc să o acapareze, mesajul să fie criptat.
Adi Shamir propune un algoritm care împarte un secret, cum ar fi o criptocheie, în n părți („shares”), care poate fi ulterior reconstruit cu oricare k părți (k<n). K se numește marjă sau „threshold”. Aspectul important al acestui algoritm este că ,luată individual, o singură parte din secret este inutilă, adică nu prezintă un avantaj care poate trimite la deducerea mesajului inițial. Astfel, un share conține la fel de multă informație precum orice alt număr de părți, strict mai mic decât marja stabilită k.
Exemple și întrebuințări
Spre exemplu, să presupunem că o companie are un seif cu un anumit cod. Dacă există mai multe persoane cu acces la seif, putem împărți parola la numărul de membrii folosind algoritmul de partajarea secretelor. Compania stabilește pragul de persoane necesare pentru a deschide seiful. Astfel, dacă unul sau mai mulți dintre acei membrii cu o parte din secret lipsesc de la o întâlnire, dar pragul este atins, SSS (Shamir’s Secret Sharing) permite autorizarea spre accesarea acestuia.
Un alt exemplu care ilustrează o proprietate foarte importantă a Shamir’s Secret Sharing este atunci când într-o companie funcțiile sunt structurare ierarhizat, putem atribui unui membru chiar mai multe părți din secret. Astfel, dacă mesajul D este inițial împărțit în 6 bucăți, iar marja este de 3 shares, CEO-ul care a primit 3 subsecrete deoarece este cel mai important participant poate accesa singur secretul inițial.