Securitatea informaÈ›iei este o noÈ›iune care a apărut încă din cele mai vechi timpuri. De exemplu, mesajele trimise între doi conducători de trib trebuiau să ajungă la destinaÈ›ie fără ca ele să fie modificate sau interceptate de inamici. Problema securității a căpătat însă o È™i mai mare importanță odată cu apariÈ›ia primului mijloc de comunicare digital. Astfel, a apărut nevoia de a securiza informaÈ›ia pentru a nu fi accesată de către atacatori, iar în cazul în care aceÈ™tia reuÈ™esc să o acapareze, mesajul să fie criptat.
​
Adi Shamir propune un algoritm care împarte un secret, cum ar fi o criptocheie, în n părÈ›i („shares”), care poate fi ulterior reconstruit cu oricare k părÈ›i (k<n). K se numeÈ™te marjă sau „threshold”. Aspectul important al acestui algoritm este că ,luată individual, o singură parte din secret este inutilă, adică nu prezintă un avantaj care poate trimite la deducerea mesajului iniÈ›ial. Astfel, un share conÈ›ine la fel de multă informaÈ›ie precum orice alt număr de părÈ›i, strict mai mic decât marja stabilită k.
Exemple È™i întrebuințări
Spre exemplu, să presupunem că o companie are un seif cu un anumit cod. Dacă există mai multe persoane cu acces la seif, putem împărÈ›i parola la numărul de membrii folosind algoritmul de partajarea secretelor. Compania stabileÈ™te pragul de persoane necesare pentru a deschide seiful. Astfel, dacă unul sau mai mulÈ›i dintre acei membrii cu o parte din secret lipsesc de la o întâlnire, dar pragul este atins, SSS (Shamir’s Secret Sharing) permite autorizarea spre accesarea acestuia.
Un alt exemplu care ilustrează o proprietate foarte importantă a Shamir’s Secret Sharing este atunci când într-o companie funcÈ›iile sunt structurare ierarhizat, putem atribui unui membru chiar mai multe părÈ›i din secret. Astfel, dacă mesajul D este iniÈ›ial împărÈ›it în 6 bucăți, iar marja este de 3 shares, CEO-ul care a primit 3 subsecrete deoarece este cel mai important participant poate accesa singur secretul iniÈ›ial.